Accident șocant în Anglia! Șapte persoane, printre care doi fotbaliști, au fost ucise după ce un avion de vânătoare s-a prăbușit pe șosea! Imagini de la fața locului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Un accident teribil a avut loc sâmbătă, în Marea Britanie, după ce un avion de vânătoare s-a prăbușit pe autostrada A27, în timpul unui show aviatic ținut în sudul Angliei, în West Sussex.

Imagine surprinsă cu puțin timp înainte ca pilotul să piardă controlul avionului

Șapte persoane au fost ucise, iar 14 au fost rănite, presa britanică anunțând astăzi numele primelor victime.

Conform Daily Mail, doi fotbaliști au fost uciși în teribilul accident. Este vorba despre portarul Matt Grimstone și mijlocașul Jacob Schilt, ambii în vârstă de 23 de ani și legitimați la formația Worthing United FC, din diviziile regionale. Cei doi se aflau în drum spre stadion pentru meciul pe care formația lor urma să-l joace împotriva celor de la Loxwood.

O a treia victima a cărei identitate a fost făcută publică este Matt Jones (24 de ani), un instructor de fitness.

Avionul, un Hawker Hunter din anii ’50, s-a prăbușit pe autostrada aglomerată după ce pilotul a pierdut controlul în timpul unei acrobații. Acesta a evitat mașinile aflate în coloană, dar s-a prăbușit ulterior chiar pe șosea. Șapte persoane au fost ucise, iar 14, printre care și pilotul avionului au fost rănite.

Cei doi fotbaliști uciși în accident Matthe Grimstone (stânga) și Jacob Schilt (dreapta) se îndreptau spre stadion în momentul tragicului accident

Imagine șocantă surprinsă în momentul prăbușirii avionului de vânătoare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×